AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și pentru modificarea articolului 12 alin. (1) din Legea nr. 218/ 2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit

şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare

şi creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor

naționale de politică agricolă

 

 

         Analizând proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și pentru modificarea articolului 12 alin. (1) din Legea nr. 218/ 2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.  49 din 08.02.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D129/08.02.2024,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

         În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

         Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

         1. Proiectul de ordonanță are ca obiect, potrivit Notei de fundamentare, „instituirea Programului Creditul Fermierului și a schemei de ajutor de stat asociată acestuia, transparentă şi nediscriminatorie, care are drept scop sprijinirea entităților economice din domeniul agriculturii afectate de criza Ucraina și a fost elaborată în baza Cadrului temporar de criză pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, se are în vedere sprijinirea accesului la lichidități a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mari care își desfășoară activitate in domeniul agriculturii și a căror activitate economica a fost afectata de conflictul armat din Ucraina. În acest context, având în vedere gradul ridicat de incertitudine economică cauzat de situația geopolitică actuală, schema urmărește să se asigure că exista suficientă lichiditate disponibilă pentru companiile care au nevoie.

        Totodată, prin prezentul proiect de act normativ se propune modificarea art. 12 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul reglementării sursei de finanțare a schemei de ajutor de stat a Fondului pentru creditarea și garantarea creditelor, constituit și reconstituit potrivit prevederilor actului normativ menționat.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Din punct de vedere al dreptului european,  prezentul demers normativ prezintă tangențe cu politica în domeniul concurenței, segmentul legislativ - ajutoare de stat și alte subvenții, însă nu constituie transpunerea unui document juridic european și nici nu are drept finalitate crearea cadrului juridic necesar punerii directe în aplicare a unui regulament european.

Elaborarea și promovarea proiectului se fundamentează  pe normele europene integrate ale Secțiunii 2.1 - Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 62, lit. a) din Comunicarea Comisiei Europene de modificare a Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2023/C 1188), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2023/1188 din 21 noiembrie 2023.

4. Analizând prezentul proiect, semnalăm ca observație generală, că structurarea textului pe secțiuni este specifică numai actelor normative de mare întindere, motiv pentru care, având în vedere că acesta este alcătuit numai din 12 articole, apreciem că aceasta nu este necesară. Observația este valabilă cu atât mai mult cu cât secțiunile nu pot exista de sine stătător, ci doar în cadrul unui capitol.

De asemenea, tot cu caracter general, pentru unitate terminologică în cuprinsul proiectului, recomandăm înlocuirea sintagmei „așa cum sunt menționați” cu sintagma „prevăzuți la”.

5. La titlu, pentru rigoarea redactării, termenul „articolului” va fi înlocuit cu „art.”.

6. La primul paragraf al preambulului, pentru claritatea textului, recomandăm revederea sintagmei „precum și o prioritate a programului economic”, în sensul individualizării programului vizat.

La al doilea paragraf, pentru respectarea uzanțelor normative, recomandăm ca acesta să debuteze cu o exprimare precum: „având în vedere ...”, „întrucât ...”, „ținând seama ...”, „luând în considerare ...”.

La al cincilea paragraf, semnalăm că sintagma „fundamentarea legii bugetare anuale” nu este exprimată într-un stil specific normativ, fiind necesară reformularea acesteia.

7. La art. 1 alin. (1), pentru rigoarea redactării, termenul „Schemă”, din final, va debuta cu inițială mică.

8. La art. 2 alin. (5), semnalăm că sintagma „nu trebuie luate în considerare pentru a se stabili dacă s-a depășit pragul” nu este formulată într-un stil specific normativ, fiind necesară reformularea acesteia.

9. La art. 3, pentru respectarea uzanțelor normative, precizăm că definițiile ar trebui redate în ordine alfabetică.

La lit. a), pentru o completă informare juridică asupra Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 44/2008, sintagma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu completările ulterioare” va fi redată, astfel: „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare”.

La lit. b), pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, care nu recomandă folosirea parantezelor, este necesară reformularea textului.

De asemenea, pentru precizia normei, recomandăm a se analiza dacă, referitor la „noțiunea de credit” a fost vizată neincluderea plafoanelor de facilități ori chiar a facilităților, care pot fi plafonate sau nu.

10. La art. 4 alin. (3) lit. b, pentru rigoarea redactării, se va înlocui semnul de punctuație din final cu semnul „.”.

Observația este valabilă și pentru art. 5 alin. (1) lit. g).

11. La art. 5 alin. (1) lit. a), pentru o exprimare adecvată în context, recomandăm înlocuirea sintagmei „au contractat de la o instituție de credit înscrisă în program, unul sau mai multe credite” cu sintagma „au încheiat cu una sau mai multe instituții de credit înscrise în program, unul sau mai multe credite”.

La lit. e), pentru rigoarea redactării, întrucât sunt vizați beneficiarii care îndeplinesc cumulativ condițiile enumerate, sintagma „are activitate” se va înlocui cu sintagma „desfășoară activitate”.

În plus, întrucât acronimul „RECOM” nu a fost definit în cuprinsul actului normativ, acesta va fi redat in extenso.

La alin. (2), pentru rigoare normativă, termenul „UE” se va înlocui prin expresia „Uniunea Europeană”. Reiterăm observația pentru toate situațiile similare din text.

De asemenea, pentru o exprimare specifică stilului normativ, recomandăm revederea și reformularea sintagmei „și nici:”.

La alin. (3), pentru respectarea normelor de tehnică legislativă care nu permit utilizarea parantezelor pentru redarea unor explicații, abrevierea „(SEE)” va fi înlocuită cu expresia „denumită în continuare SEE”.

12. La art. 6 alin. (3) teza finală, referitor la textul „Marja nu include taxele aferente operațiunilor conexe activității de creditare, precum: taxe notariale, costurile legate de evaluare și înregistrarea garanțiilor și altele asemenea”, pentru suplețea proiectului, recomandăm să fie avută în vedere renunțarea la aceasta ca superfluă întrucât, pe de o parte, marja creditului reprezintă indicatorul financiar de profitabilitate a instituției de credit, decurgând din facilitățile acordate în cadrul schemei propuse, iar pe de altă parte, elementele de cost mai sus prevăzute sunt în sarcina împrumutatului, iar nu a instituției de credit. În situația în care observația va fi reținută, va fi avută în vedere, modificarea corespunzătoare a Notei de fundamentare - Secțiunea 2.3.

13. La art. 9 alin. (1) la lit. a), pentru o exprimare specifică stilului normativ, este necesară reformularea sintagmei „pe site”, cu sintagma „pe pagina de internet”. Observația este valabilă în mod corespunzător pentru toate situațiile similare.

La lit. f), având în vedere că actul european invocat este la prima menționare în textul proiectului, trebuie redat titlul integral al acestuia, astfel: „Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, cu modificările și completările ulterioare”.

La alin. (2), pentru precizia normei, recomandăm a se menționa de când începe să curgă termenul de 10 ani pentru păstrarea documentelor.

14. La art. 10 alin. (4), pentru rigoare normativă, sintagma „Tratatul CE” se va reformula în sensul indicării actului juridic european vizat. În situația în care a fost avut în vedere  Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru evitarea repetiției în text, sintagma de mai sus se va înlocui cu sintagma „din același Tratat”.

15. La art. 11 alin. (2), pentru evitarea repetiției în text, propunem înlocuirea sintagmei   „anterior emiterii deciziei Comisiei Europene, Comisia Europeană solicită” cu sintagma „anterior emiterii deciziei Comisiei Europene, aceasta solicită”.

16. La art. 12, pentru respectarea uzanțelor normative, partea dispozitivă se va redacta, astfel:

Art. 12. – La articolul 12 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În textul propus pentru art. 12 alin. (1), întrucât nu se preconizează modificarea în întregime a acestui articol, sintagma „Art. 12. -”, din debut, va fi eliminată.

De asemenea, pentru o completă informare juridică asupra Hotărârii Guvernului nr. 933/2018, după titlul acesteia se va insera sintagma „cu modificările ulterioare”.

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

București

Nr. 147/08.02.2024